Versuri » Stai – IDK & KARLA

Versurile piesei muzicale ( Stai ) interpretata de ” IDK & KARLA ” – Versuri sau Lyrics pentru melodii noi de la cei mai populari artişti din România și Internațional.

E-E-E-ENDRU ayy, Youlee

Aș vrea să mai stai (Stai, stai, stai)
Mai știi, nu îmi rezistai (Stai, stai, stai)
Mai știi în ce fel te purtai
Mi-ai făcut iadu’ un Rai
Dar între timp, mă mințeai, mă mințeai 
(Țeai,  țeai, țeai)

Și acum nu-ți cer să mai cred, deloc
Îmi ziceai că-i vina mea, că nu depun efort
Da’ pân’ la urmă ‘s om
Câte să îți tot mai suport? Și pân’ la urmă
Nu-mi spui tu mie cum să mă port
Nu-s mofturos, da’ e mai bine-n comfort
Iar dimineață, n-am dormit de mult
Și-am creieru’ mort
Numai tu știi, când ești singură
Ce stări îți provoc
Și să fiu sincer, n-am niciun disconfort
Și încă te sun dar degeaba, că nu răspunzi
Am încercat, și mă refuzi
Acum jur că vreau să mă auzi
Dar degeaba, stau liniștit, există karma
Doar tu îmi acopereai rana

Aș vrea să mai stai
Mai știi, nu îmi rezistai
Mai știi în cе fel te purtai
Mi-ai făcut iadu’ un Rai
Dar între timp, mă mințеai, mă mințeai

Aș vrea să fiu în preajma ta
Lasă-mă să te iubesc
Poate așa nu mai greșesc
Nu te mai pot scoate, din suflet
Gândurile, mă lupt singură cu ele

Te rog, doar pune capăt suferinței mele
În privința ta
Nu am avut deloc intenții rele (Deloc)
Mă pierd în ochii tăi, ca luna printre stele
Aș vrea să pot să-ți spun ce simt
Da’ simt că nu mai am putere
Mă doare sufletu’, prin câte am trecut
M-au lăsat singur cu toții
Unde să mă mai duc?
Mi-e dor de tine, știu și ție
Nu prea ne-am văzut
Da’ cred că cel mai indicat ar
Fi să lăsăm totul în trecut

INFORMAȚII DESPRE ARTIST

Mai multe Versuri de la IDK
ASCULTA: Stai - IDK & KARLA ONLINE

DISTRIBUIE VERSURILE

COMENTEAZĂ SAU RAPORTEAZĂ